Vasile Voiculescu

ALTITUDINE

Plutesc în noi dureri neatîrnate
De nici un dor, de nici o altă rană,
Trec la zenit uri dezrădăcinate,
Înalte chinuri fără de prihană.

Cioplim morminte stană după stană...
Din oasele de-atîta plîns spălate,
Gîndirea morţii suie diafană
Şi se preface în eternitate.

Cu-atîtea mîini ne pipăirăm golul,
Atîtea guri ne-au învăţat tăcere,
Şi-atîtea inimi s-au făcut puzderii...

Cînd bucuria îşi trimite solul,
Ajunge mut şi fără de putere
Acolo-n altitudinea durerii.


ALTITUDINE

Galleggiano dentro di noi dolori non appese
Da nessuna brama, da nessun altra ferita,
Passano allo zenit odi sradicati,
Alti tormenti senza colpa.

Scolpiamo tombe sasso dopo sasso...
Dalle nostre ossa, da tante lacrime lavate,
Sorge il pensiero della morte diafano
E si trasforma in eternita.

Con tante mani abbiam toccato il nostro vuoto,
E tante bocche ci hanno imparato il tacere,
E tanti cuori sono spezzati...

Quando la gioia manda il suo messaggero,
Arriva muto e senza calore
La, nell'altitudine del dolore.


ALTITUDE

Float inside us pains not bounded
Of no longing, of no other wound,
Pass at the zenith unrooted hatred,
High torments without any fault.

We sculpture tombs stone by stone...
From our bones, washed by many tears
Rises the thought of the death diaphanous
And turns into eternity.

With so many hands we have touched our emptiness,
So many mouthes have taught us the silence,
And so many hearts have been brought in pieces...

When joy is sending its messenger to us,
He comes up dumb and powerless
There, in the altitude of pain.