Nichita Stănescu

CONFUNDARE

Cine eşti tu, cel care eşti,
şi unde eşti cînd nimic nu este ?
Născut dintr-un cuvînt îmi duc înţelesul
într-o pustietate divină.

Întreb dacă sunt, dar strigătul
nu se rupe de mine,
şi una cu el rămîn, , adăugînd
deşertului singurătate.

Cu harul vreunei silabe
urnesc din înţepenire, întruna,
goluri sferice în alte goluri
aidoma lor, şi fără de margini.

Fixitatea nefiinţelor mereu o clatin
într-un azi etern cu aură de vid -
mă rog să fii, de mine însumi
mă rog să fii. Arată-te.


CONFONDERSI

Chi sei tu, quello che sei,
e dove sei, quando non c'e niente ?
Nato da una parola porto il mio senso
in un deserto divino.

Chiedo se io sia, ma il grido
non si rompe da me,
e rimango insieme, aggiungendo
al deserto la mia solitudine.

Con la grazia di una sillaba
muovo sempre l'irrigidire ,
vuoti sferici dentro altri vuoti
simili ad essi, e senza confini.

La fissita dei non-esseri vacillo
in un oggi eterno con aura di nulla -
prego che tu sia, a me stesso
prego che tu sia. Mostrati.


MINGLED

Who are you, who you are,
and where are you when there is nothing ?
Born from a word I carry my meaning
in a divine desert.

I am asking if I am, but the shout
doesn't tear apart,
and I stay toghether with it, adding
my solitude to the desert.

With the grace of a syllable
I always move the stiffness,
spherical goals inside others goals
just like them, and without bounds.

The fixity of the unbeing I am always shakeing
in a eternal today with an aura of vacuuum -
I prey that you may exist, I prey
to myself that you may exist. Show yourself.