Magda Isanos

ŢII MINTE-NTÎIA PLOAIE ?

Ţii minte-ntîia ploaie cum cădea,
cu fulgere, cu stele lungi în ea ?
Arborii stăteau drept, intonînd
imnul vieţei şi-n zarea foşnind,

verde ca un codru lichid,
s-auzeau cerurile cum se-nchid, se deschid.

Şi noi stăteam ca pomii în picioare.
" Nimic nu moare, mi-ai şoptit, nu moare..."

Şi plantele creşteau, ne făceau semne,
ca nişte mîini, ca umbre neîmpăcate,
se străduiau spre viaţă să ne-ndemne
şi iar cădeau în deznădejde toate.


TI RICORDI LA PRIMA PIOGGIA ?

Ti ricordi come cadeva la prima pioggia,
con fulmini, con lunghe stelle in essa ?
Gli alberi stavano diritti, intonando
l'inno della vita e nell'orizzonte frusciando,

verde come una foresta liquida,
si sentiva il cielo chiudendosi, aprendosi.

E noi stavamo in piedi come gli alberi.
" Niente muore, mi sussuravi, non muore..."

E le piante crescevano, accennavano
come mani, come ombre indomate,
si sforzavano di spingerci alla vita
e poi cadevano nella disperazione ancora.


DO YOU REMEMBER THE FIRST RAIN ?

Do you remember haw was falling the first rain,
with lightenings, with long stars within ?
The trees stood straight, singing
the hymn of the life and in the horizon flickering,

green as a liquid forest,
was heard the heaven shuting, opening.

And we were standing straight like trees.
" Nothing dies, you whispered, never dies..."

And plants grew, made signs to us
like hands, like restless shadows,
endeavored to stimulate us to life
and then all fell into despair again.