Magda Isanos

ŢARA LUMINII

Ne-nchinam pămîntului-Dumnezeu
care ne trimitea puterea şi somnul său.
Spuneam florilor : Bine-aţi venit...
Ploile, bătînd într-un zid aurit,
Scoteau măreţe fulgere.
Animale cu coarne şi ugere
îngenuncheau să le mulgem.
Crengile se plecau la poame s-ajungem -
şi de cîte ori vîntul trecea
un cîntec de cristale lovite pornea.

Cîte-o insulă desprinsă de continent
pleca în largul ogean transparent ;
vedeam grădinile ei suprapuse,
păsările-n zbor o urmau supuse.
Alteori ciocăneam în stîncă-ntrebînd
izvorul care s-auzea murmurînd :
Ce-ai de gînd ?
Şi-ndată sărea ca un ied.
Toate lucrurile şi fiinţele spuneau : cred,
şi luminau atît de puternic,
că niciodată nu se făcea întuneric.

II

Orbiţi de verdele-atîtor cîmpii,
de cîntec de mierlă şi ciocîrlii,
ne duceam în peşteră să dormim ;
şi cînd se-ntîmpla să murim,
eram zidiţi acolo, uitaţi,
că de-acum se născuseră alţi bărbaţi,
alte femei, la fel de frumoase.
De ce-am fi plîns deasupra acelor oase ?

Numele, nici ele nu se pierdeau.
Tinerii ca pe nişte mantii de preţ le purtau.
Erau aceleaşi nume sonore,
aceleaşi astre şi ore
licăreau în răstimpuri,
aceleaşi cortegii şi anotimpuri,
încît numirăm acele ţinuturi ciudate,
ale luminii de nimic tulburate.


IL PAESE DELLA LUCE

Ci'inchinavamo alla terra-Dio
quale ci'inviava il suo potere e il sonno.
Dicevamo ai fiori : Benvenuti...
Le pioggie, battendo contro un muro dorato,
mettevano fuori grandiosi fulmini.
Animali dalle corna e poppe
inginocchiavano per mungerli.
I rami s'inchinavano per raggiungere i loro frutti
ed ogni volta che il vento passava
un canto di cristalli iniziava.

Qualche isola staccatasi dal continente
partivo nel largo oceano trasparente ;
vedevamo i suoi giardini sopraposti,
gli uccelli lo seguivano obedienti.
Altra volta battevamo alla roccia chiedendo
la sorgente, che si sentiva borbottare:
Che cosa vuoi fare ?
E subito esso saltava come un capretto.
Tutte le cose ed esseri dicevano : ho fede
e splendevano si fortemente
che non era mai buio.

II

Accecati dal verde di tanti campi,
dal canto di allodola e di merla,
ce ne andavamo nella grotta per dormire ;
e quando accadeva che moriamo,
eravamo murati la dentro, e dimenticati,
perche ormai altri uomini erano nati,
altre donne , belle lo stesso.
Perche piangere sopra quelle ossa ?

I nomi, neanche essi non si perdevano.
I giovani li recavano come manti preziosi.
Erano gli stessi nomi sonori,
le stesse stelle e ore
luccicavano a intervalli,
gli stessi corteggi e stagioni,
sicche abbiamo chiamato quella strana contrada,
della luce da niente turbata.


THE LAND OF THE LIGHT

We worshiped the earth-God,
which sent us his power and sleep.
We said to the flowers : Welcome...
The rains, beating a golden wall,
Drew out great lightnings.
Animals with horns and udders
knelt to milk them.
Branches bowed to reach their fruits -
and whenever the wind was passing
a song of crystals started.

Some island detached from the mainland
left in the large clear ocean ;
we saw its overlaying gardens,
the birds in the flight followed them obediently.
Other time we knocked on the rock asking
the spring which was muttering :
What are you going to do ?
And it suddenly jumped like a kid.
All the things and beings said : I have faith
and they were lighting so strong
that never was dark.

II

Blinded by the green of so many plains,
by the song of the blackbird and skylark,
we went into the caves to sleep ;
and if happened to die,
we were built there, forgotten,
because other men were born from now,
other women, as beautiful.
Why should we wept over those bones ?

The names, neither them were lost.
The young wore them as some precious mantles.
Were the same sound names,
the same stars and hours
glittered from time to time,
the same suites and seasons,
so that we named those strange lands,
of the undisturbed light.