Mihai Eminescu

ODĂ

( în metru antic )

Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată ;
Pururi tînăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Cînd deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce...
Pîn-în fund băui voluptatea morţii
Neîndurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul înveninat de haina-i ;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări...
Pot să mai renviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix ?

Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sîn, nepăsare tristă ;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă !


ODE

( in metro antico )

Non pensavo mai di imparare a morire ;
Sempre giovane, avvolto nel mio mantello,
I miei occhi alzavo sognanti alla stella
Della solitudine.

Quando all'improvviso sei spuntato nel mio cammino,
Sofferenza,dolorosamente dolce...
Fino al fondo ho bevuto la volutta della morte
Spietata.

Misero brucio da vivo tormentato come Nesso,
O come Ercole avvelenato dal suo vestito ;
Il mio fuoco spegnere non riesco con tutte
Le acque del mare.

Dal mio proprio sogno strutto, mi lamento,
Sul mio proprio rogo, mi sciolgo nelle fiamme...
Posso rinascere luminoso da esso come
L'Uccello Fenice ?

Che spariscano i turbanti occhi dal mio cammino,
Vieni ancora nel mio seno, triste indifferenza ;
Per poter morire tranquillo, me
A me stesso, rendimI !



ODE

( in ancient meter )

I didn't think to ever learn to die ;
Forever young, wrapped in my cloak,
I was rising my dreming eyes to the star
Of the loneliness.

When suddenly you came in my way,
Suffering you, painfully sweet...
So far as the bottom I drank the lust of the death
Merciless.

Miserable I'm burning alive tormented like Nessus,
Or Hercules poisoned by his clothes ;
My fire I can't extinguish with all
The water of the sea.

Of my own dream consumed, I lament,
On my own stake, I am melting in flames...
Can I rebirth lightful from it as
The Phoenix Bird ?

Let perish the troubling eyes from my way,
Come again in my breast, sad indifference ;
As I can quietly die, me
To myself, restore !