Emil Botta

DE CAELO

Pe ramurile tale, arbore noptatec
văzui al veciilor porumbiel singuratec,
ce, drăgăstos gîngurind, aştepta.
Şi, crini purtînd,
vestitorii unor melodioase tragedii
scuturau pe rînd
în urne aripile sidefii.
Prin strălucindul arhipeleag,
din stea în stea, se îndrepta spre lună,
cu toate pînzele întinse,
Melancolia, barca-mi nebună.
Şi printre doruri plutea,
printre cereştile clare odoare.
Melancolie, iubirea mea,
din visări, în visare.


DE CAELO

Sui tuoi rami, albero notturno,
vidi la solitaria colomba delle eternita,
che, con amore tubando, aspettava.
E, gigli portando,
gli araldi di una melodiosa tragedia,
scuotevano a turno
nelle urne gli ali perlacei.
Attraverso lo splendente arcipelago,
da stella a stella, s'inviava verso la luna,
con tutte le vele stese,
Melancolia, la mia folle barca.
E tra i desideri galleggiava,
tra i celesti, chiari gioielli.
Melancolia, amore mio,
dai sogni nel sogno.


DE CAELO

On your branches, night tree,
I saw the lonely dove of the eternity,
who, with love cooing, was waiting.
And, carrying lilies,
the heralds of a melodious tragedy
scattered in turn
their pearl wings in the urns.
Through the glittering archipelago,
from star to star, was heading towards the moon,
with all sails spread,
Melancholy, my crazy boat.
And among the desires was floating,
among the celestial, clear jewels.
Melancholy, my love,
from dreamings to dreaming.