Mihai Eminescu

LA STEAUA

La steaua care-a răsărit
E-o cale-atît de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.

Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie ;
Era pe cînd nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.

Tot astfel cînd al nostru dor
Pieri în noapte-adîncă,
Lumina stinsului amor
Ne urmăreşte încă.


ALLA STELLA

Fino la stella che spunto
C'e una strada cosi longa,
Che migliaia d'anni son voluti
Alla luce per raggiungerci.

Forse e spenta nel cammino
Nei orizzonti azzurri,
Ma i suoi raggi appena oggi
Splendono alla nostra vista.

L'icona della stella morta
Lentamente nel cielo monta ;
E stato mentre non era vista,
Oggi la vediam, e piu non c'e.

Cosi quando il nostro desiderio
Scompari nella profonda notte,
La luce dello spento amore
C'insegue ancora.


TO THE STAR

To the star that now is rising
There is a way so long,
That thousands years took
To the light to reach us.

Perhaps it has just estinguished
In the road in the distant blue,
But its rays barely now
Shine to our eyes.

The icon of the star that has died
Slowly climbs up to the sky ;
It was while it wasn't seen,
Today we see it, and it is no more.

Also when our longing
Has vanished in the night deep,
The light of the estinguished love
Follows us again.