Ion Caraion

ÎNTR-UN FEL DE INIMĂ

Cu piatra lîngă namila nopţii, descui focul ;

pînă la marginea sîngelui am trecut peste ghicitori ;

soarele-şi aduce-n frunze imnuri din pădure ;

în celălalt capăt al vieţii, semnele lunii

filtrează enigma ;

coborau din munţi grădini şi capre ;

într-un fel de inimă, toamna culege seminţe

de adormit pămîntul.

Cu puiul de potîrniche-al luminii în palmă,

umblu pe cîmp.

M-am supus sîngelui, pietrei, frunzelor si cunoaşterii.



IN A KIND OF HEART

With a stone near the giant of the night, I am unlocking the fire ;
to the edge of the blood I went over the riddles;
the sun is bringing in the leaves hymns from the woods ;
at the other extremity of the life, the moon signs
are filtering the enigma ;
gardens and goats are coming down from the mountains ;
in a kind of heart, autumn is gathering seeds
to put the earth to sleep.


With the partridge chicken of the light in my hand,
I am walking on the field.


I have obeyed the blood, the stone, the leaves and the knowledge.