Nichita Stănescu

CÎNTEC

Amintiri nu are decît clipa de-acum.
Ce-a fost într-adevăr nu se ştie.
Morţii îşi schimbă tot timpul între ei
numele, numerele, un, doi, trei...
Există numai ceea ce va fi,
numai întîmplările neîntîmplate
atîrnînd de ramura unui copac
nenăscute, stafie pe jumătate...
Există numai trupul meu înlemnit,
ultimul, de bătrîn, de piatră.
Tristeţea mea aude nenăscuţii cîini
pe nenăscuţii oameni cum îi latră.
O, numai ei vor fi într-adevăr !
Noi, locuitorii acestei secunde
suntem un vis de noapte, zvelt,
cu-o mie de picioare alergînd oriunde.


SONG

Memories only the moment of now has.
What was really is not known.
The dead always change among them
names, numbers, one, two, three...
There is only what will be,
only the unhappened events
hanging from the branch of a tree
unborn, half ghost...
There is only my body, dumbfounded,
the last, of an old, of stone.
My sadness hears the unborn dogs
to the unborn people as they bark.
Oh, only they will be indeed !
We, the inhabitants of this second
are a night dream, slender,
with a thousand feet running anywhere.