Nichita Stănescu

MEDITAŢIE DE SEARĂ

Vîntul a-nceput deodată
şi copacii au rămas suspendaţi.
M-am oprit. Şi-mi deschei cămaşa,
privind cerul nopţii,
cu gestul soldatului grec
după Salamina.
Dac-aş face un salt, aş pluti în aer.
Îmi plimb numai privirea
pe cerul nopţii...
Cîndva voi şti mai mult despre el.
Şirul de bărbaţi care vor purta numele meu
se termină undeva, dincolo de stele.
Întind mîna şi ating trunchiul copacului.
Ne surîdem aşa, ca şi cum
ne-am spune unul altuia
că-ntr-adevăr trăim
şi nu vom muri definitiv,
niciodată.


MEDITAZIONE DI SERA

Il vento e cominciato all'improvviso
e gli alberi sono rimasti sospesi.
Mi sono fermato. E sbottono la camicia,
guardando il cielo notturno,
col gesto del soldato greco
dopo Salamina.
Se farei un salto, volerei nell'aria.
Giro soltanto il mio sguardo
sul cielo della notte...
Una volta sapro piu su di lui.
La fila degli uomini che porterano il mio nome
finisce da qualche parte oltre le stelle.
Stendo la mano e tocco il tronco dell'albero.
Ci sorridiamo come se
dicessimo uno all'altro
che davvero viviamo
e non moriremo definitivamente
mai.


EVENING MEDITATION

The wind suddenly began
and the trees have remained suspended.
I stopped. And unbutton my shirt,
looking at the night sky
with the Greek soldier's gesture
after Salaminas.
If I should jump, I should soar in the air.
I only move my eyes
on the night sky...
Once I'll know more about it.
The row of men who wear my name
ends somewhere beyound the stars.
I reach my hand and touch the trunk of the tree.
We smile as
we should tell each other
that we are actually living
and we shall not definitely die
ever.