Emil Botta

SPECTACOL

Elita luase loc la parter
şi proştii sus, aproape de cer.
În lojă stătea o întîmplare cam abătută
şi un năprasnic destin în mare ţinută.
Un dezastru tare cît zece
tot spera că totul va trece.
Un naufragiu dormita în fotoliu
înfăşurat în linţoliu.
O răceală
vagabonda prin sală.
O inocenţă
strălucea printr-o totală absenţă.
Piesa era o răfuială
între virtute şi greşeală.
Scena era un sanctuar
prin care adevărul trecea foarte rar.
Actorii îşi îndrugau rolul,
dar, încet, îi înghiţea nămolul ;
în pauze, tăcute aplauze,
la finale,tăcute urale.
Şi cînd căzu cortina
toţi se-ntrebau cine poartă vina
şi cine-i autorul
care-a înfăptuit omorul,
în cinci acte, cu sete,
ca o crimă pe-ndelete.
Atunci apăru la rampă Ariel
şi jerbe de flăcări şi anemone
pentru mult prea onorabilii " dramatis personae ".
Şi această ficţiune, în tuş, în cărbune,
şi spectacolul amuzant
au dispărut în neant.



SPETTACOLO

L'elite si e seduta al pianterreno
e i sciocchi su, vicino al cielo.
Nella loggia stava un evento un po' triste
e un terribile destino in abito di gala.
Un disastro forte quanto dieci
sperava che tutto passi.
Un naufragio sonnecchiava in una poltrona
avvolto nel sudario.
Un raffreddamento
girava per la sala.
Un innocenza
splendeva per una totale assenza.
L'opera era una vendetta
tra virtu e l'errore.
La scena era un santuario
dove la verita passava di rado.
Gli attori balbettavano i loro parti,
ma, lentamente, gli inghiottiva il fango ;
durante gli intervalli, silenziosi applausi,
al finale, silenziose ovvazioni.
E quando calo il sipario
tutti si chiedevano di cui era la colpa
e chi e l'autore
che ha eseguito l'omicidio,
in cinque atti, con sete,
come un crimine deliberato.
Allora aparve alla rampa Ariel
e fasci di fiamme ed anemoni
per gli onorevoli " dramatis personae ".
E questa finzione, in inchiostro, in carboncino,
e lo spettacolo divertente
sparirono nel nulla.


SHOW

The elite took place at the pit
and fools up, closer to heaven.
In a lodge stood an event rather sad
and a terrible destiny in full dress.
A disaster as powerful as ten
hoped that everything would pass.
A shipreck was snoozing in an armchair
wrapped in the shroud.
A coolness
was roving around the room.
An innocence
was shining by a total absence.
The play was a settling accounts
between virtue and error.
The scene was a sanctuary
where the truth rarely passed.
The actors mumbled their parts,
but, slowly, were swollowed by the mud ;
during the intervals, silent applauses,
at the end, silent cheers.
And when the curtain fell
they all wondered who to blame
and who's the author
who carried out the murder,
in five acts, with thirst,
like a deliberate crime.
Then appeared at the ramp Ariel
and sheafs of flames and anemons
for the honorable " dramatis personae ".
And this fiction, in ink, in charcoal,
and the funny show
disappeared in the nothingness.