Gellu Naum

POETUL-COPIL


Ar trebui să ştim din capul locului că el mai locuieşte sub cerul nesfîrşit înfăţişînd rigoarea unor limite deloc neînsemnate


şi de asemenea să ni-l înfăţişăm cu baioneta sfredelindu-i pieptul şi purtînd pe umeri materia fundamentală a durerii


sau să-l privim pe calea cea închisă cum îl conduc orbitele umplute cu tenebre şi cum adună laolaltă respingeri hotărîte şi risipiri de oase tari şi de fragile simţăminte


el care trece aproape nebăgat în seamă pe la porţi şi scoate la iveală sărăcia tristă a rădăcinilor uitate


fără să dea de bănuit că ar fi totuşi trandafirul care aleargă prin grădină



THE POET-CHILD

We should know from the very beginning that he's still leaving under the endless sky representing the rigor of some limits at all unimportant

and we also should represent him with the bayonet boring through his chest and wearing on his shoulders the fundamental matter of pain

or watch him on the closed way as the orbits filled with darkness lead him and gathering together resolute rejections and wastings of hard bones and fragile feelings

he who goes almost unnoticed at the gates and reveals the sad poverty of the forgotten roots

without being yet suspected that he would be the rose running around the garden