Lucian Blaga

LINIŞTE ÎNTRE LUCRURILE BĂTRÎNE

În apropiere e muntele meu, munte iubit.
Înconjurat de lucruri bătrîne
acoperite cu muşchi din zilele facerii.
În seara cu cei şapte sori negri
care aduc întunericul bun,
ar trebui să fiu mulţumit.
Linişte este destulă în cercul
ce ţine laolaltă doagele bolţii.
Dar mi-aduc aminte de vremea cînd încă nu eram,
ca de-o copilărie depărtată,
şi-mi pare-aşa de rău că n-am rămas
în ţara fără de nume.
Şi iarăşi îmi zic
nici o larmă nu fac stelele-n cer.
Da, ar trebui să fiu mulţumit.



SILENZIO TRA LE VECCHIE COSE

Accanto c'e la mia montagna, mia amata montagna.
Circondata da vecchie cose
ricoperte di muschio dai giorni della creazione.
Nella sera con sette soli neri
che portano il buio buono,
dovrei essere contento.
Silenzio c'e abbastanza nel cerchio
che tiene insieme le doghe della volta.
Ma mi ricordo del tempo in cui non ero ancora,
come di un'infanzia lontana,
e mi dispiace assai di non esser rimasto
nel paese senza nome.
E ncora dico a me
nessun rumore fanno le stelle nel cielo.
Si, dovrei essere contento.



SILENCE AMONG THE OLD THINGS

Nearby it is my mountain, my beloved mountain.
Surrounded by old things
covered with moss from the days of creation.
In the evening with seven black suns
that bring the good darkness,
I should be pleased.
Silence is enough in the circle
that keeps together the staves of the vault.
But I still remember the time when I wasn't,
like a distant childhood,
and I am so sorry that I haven't remained
in the nameless land.
And again I say to myself
no rumour make the stars in heaven.
Yes, I should be pleased.