Magda Isanos

DUHURILE PĂMÎNTULUI

Am văzut duhurile pămîntului.
Aproape de moarte - le-am implorat ;
pe repezi aripile vîntului
au venit în cortej ciudat.

Cu rădăcini subţiri în loc de păr
şi cu seminţe nencolţite-n mîni,
a venit Urieşul care doarme-n grădini
şi m-a -ntrebat : - Te temi într-adevăr ?

- De cine ? - Se-nţelege, de moarte ;
florile mele-nfloresc, nu cugetă mai departe ;
însă tu mă tot chemi. Acum
sufletul ţi se poate risipi ca un fum.

Nu striga, linişteşte-te ; încă
decît moartea ta este-o moarte şi mai adîncă...

Şi-au mai venit - ţinîndu-se de mîni -
cele mai frumoase iele şi zîni,
unele ivite din apele stătătoare,
altele din umbroase izvoare.

Limpede glas aveau, verde cunună,
şi-mbrăcate-n lumină de lună,
povesteau despre moarte-mpăcată
a frunzişului care cade deodată.

Erau aici şi parcă nu erau ;
- Nu te teme, nu, murmurau,
toate se refac şi durează
cît o rază care tremură, cît o rază...

Ce frumos miroseau mîinile ciotoroase
ale Urieşului şi-ale frumoaselor între frumoase !
Mi se părea că sunt culcată-n fîn ;
duhurile pămîntului mă rugau să rămîn,
să nu zbor într-un cer depărtat,
pe care niciodată nu l-am ştiut, care nu m-a chemat.



GLI SPIRITI DELLA TERRA

Ho visto gli spiriti della terra.
Vicino alla morte - li ho supplicati ;
sulle rapidi ali del vento
in strano corteo sono arrivati.

Con sottili radici invece di capelli
e con semi non germinate nelle mani,
e venuto il Gigante che dorme nei giardini
e mi chiese : - Hai paura davvero ?

- Di chi ? - Della morte, s'intende ;
i miei fiori fioriscono, non pensano avanti ;
pero tu, mi chiami ancora. Ora
la tua anima puo dissiparsi come il fumo.

Non gridare, calmati ; piu
che la tua morte c'e una morte piu profonda...

E sono venute ancora - tenendosi per le mani
le piu belle streghe e fate,
alcune sorte dalle acque stagnanti,
altre da ombrose sorgenti.

Chiare voci avevano, verde corona,
ed erano avvolte nella luce di luna ;
raccontavano della rasegnata morte
del fogliame che cade all'improvviso.

C'erano qui e sembrava che non ci fossero ;
- Non abbia paura, no, mormoravano,
tutto rinasce e dura
quanto un raggio che trema, quanto un raggio...

Come bello odoravano le mani nodosi
del Gigante e delle belle tra le belle !
Mi sembrava di esser sdraiata nel fieno ;
gli spiriti della terra mi pregavano di restare,
di non volare in un cielo lontano,
che non ho saputo mai, che mai mi ha chiamato.



SPIRITS OF EARTH

I saw the spirits of earth.
Close to my death - I begged them ;
on the quick wings of the wind
they came in strange procession.

With thin roots instead of hair
and ungerminated seeds in his hands,
came the Giant who sleeps in the gardens
and asked me : - Do you really fear ?

- Of whom ? - Of the death, it's understood ;
my flowers bloom, don't think forward ;
but you call me again and again. Now
your soul might dissipate like a smoke.

Don't cry, calm yourself, more
than your death it's a deeper one...

They arrived - holding by their hands
the most beautiful witches and fairies,
some arose from stagnant waters,
other come from shady springs.

Clear voices they have, green crowns,
and were dressed in the moonlight ;
they told about the resignated death
of the leafage that falls suddenly.

They were here and seemed that were not ;
- Don't worry, no, murmured,
all recovers and lasts
as a trembling ray, as a ray...

How nice smelled the knotted hands
of the Giant and of the beauties among beauties !
Seemed to me that I was lyning in the hay ;
the spirits of earth asked me to stay,
not to fly in the sky away,
which never I knew, never called me.