Monday, May 9, 2011

Ion Pillat



ELEGIE ÎN FAŢA MĂRII

În faţa mării iată-mă, în faţa
Desăvîrşirii cerului pe ape
Fără sfîrşit...Dezgrăniţarea iat-o,
Şi sufletul cu aripa de spumă
Pe valuri vii, vestind vuirea verde-a
Furtunilor, sub norul de cerneală,
Venind din zări. În faţa mării stau ca
Un stîlp de lut. Pe tălpi purtînd ţărîna
Ogorului, pe frunte praful holdei,
În sînge neamul morţilor ducîndu-l,
Aici, pe ţărmul vechi de unde-ncepe
Sămînţa vîntului pe brazda apei,
Şi jocul norilor, şi zbor de stoluri
În unghi deschis cu vremea şi cu visul.
Ce-mi poate-aicea secera, şi sapa,
Şi plugul tras de opintirea vitei ?
Aici ce-mi folosesc grîu şi secară ?
Stau şi privesc, ajuns la căpătîiul
Pămîntului din mine. Singur, fără
Moştenitor ca să-mi adune sarea
Durerii de pe apele amare.
Stau şi socot, înfipt cu rădăcina
Piciorului în huma grea, cu frunza
Mea slobodă pe vînturi. Pescăruşii
Furtunilor se duc ţipînd. Stau stîncă
În murmur lung de valuri prăbuşite
Şi tot ascult, pe ţărmul cel din urmă,
La glasul morţii şi la glasul mării.


ELEGY IN FRONT OF THE SEA

In front of the sea here I am, in front
Of the completion of the sky on the endless 
Waters... Here the boundlessness ,
And the soul with its wing of foam
On the living waves, announcing the green roaring
Of the storms, under the cloud of ink
Coming from the horizon. In front of the sea I stand like
A pillar of clay. On my soles wearing the dust
Of the field, on my forehead the dust of the wheat,
In my blood the descent of the dead bringing,
Here on the old shore where it starts
The seed of the wind on the furrow of the water
And the play of the clouds and the flight of the flocks
In open angle with the time and the dream.
What can the sickle and the hoe do here,
And the plow drawn by the heaving of the cattle ?
Of what use the wheat and rye are here ?
I stand and I watch, come at the end
Of the earth of inside. Alone, without
A heir to gather the salt
Of my sorrows from the bitter waters,
I stand and count, with my root
Of my foot in the heavy soil, with my leaf
Free in the winds. The seagulls
Of the storms go away screaming. I stand like a rock
In the long murmur of the crashed waves
And I listen, on the last shore
At the voice of the death and of the sea.

No comments:

Post a Comment