Thursday, February 24, 2011
Lucien Bazin
UN IMN FRANCEZ LUI EMINESCU
în tălmăcirea lui St.O. Iosif
Cunosc povestea tristă şi scurt-a vieţii tale,
Şi scîrba ta născută din vanele plăceri,
Şi lumea ta de visuri, dorinţe şi dureri...
Năluca urmărită de tine-n veci pe cale.
Şi am citit o parte din opera-ţi măiastră,
Sub biciul suferinţei umane te zăresc,
Trist implorînd în graiul tău dulce românesc
Pe Amor, pe tiranul divin din lumea noastră.
Dar mai presus citit-am poemul tău romantic,
Bogat în idealuri şi falnice avînturi
Ce-o să-ţi rodească neamul, vrăjit de-acele cînturi,
În care se trezeşte al Romei geniu antic.
Şi mi-am adus aminte atunci că-n voi renaşte
Acelaşi sînge nobil al rasei vechi latine,
Şi-n ciuda depărtării, m-apropie de tine...
Şi m-a cuprins mîndria că te-am putut cunoaşte !
De-atunci şi munca-ţi sfîntă cu dragoste-o aleg.
Ci, de n-am fi vlăstare aceleiaşi tulpine,
Te-aş fi-nţeles eu totuşi, citindu-te pe tine :
Poeţii mari sunt domnii pămîntului întreg !
Aşa toţi cei ce-odată simţit-au cu putere
Delirul deznădejdii, cel plin de-amar şi jale,
Vor plînge la accentul sublim al lirei tale,
Imens răsunătoare cînd geme de durere.
Durerea e obştească : ucide-al ei sărut...
Tu însuţi, Eminescu, o cunoşteai din faşe :
Înlănţuindu-ţi gîtul cu braţe - ucigaşe,
Te-a strîns aşa de tare, că lira ţi-a tăcut...
S-a stins a ta gîndire în noaptea blestemată,
Pîn'ce să treci în raiul etern scăldat în rază...
Dar opera-ţi rămîne, şi duhul tău veghează
Asupra ţării tale în doliu-nveşmîntată.
În negrele amurguri, cînd ne-nfioar-un vaier
Ca dintr-o altă lume al pasărei nocturne,
Cînd strop cu strop, în taină, din nevăzute urne
Necunoscute lacrimi alunecă prin aer,
În tristele amurguri ce-mbrac-a noastre frunţi
Cu negură de visuri, cînd singur îţi arăţi
Al lunei disc de aur vrăjind singurătăţi,
Cînd raza ei coboară peste cîmpii şi munţi,
În ceasurile-acele de teamă nenţeleasă,
Cînd mările respiră o dulce adiere,
Atunci pluteşti, poete, scăpat de-orice durere,
Şi ţara ta ţi-o legeni cu drag, ca pe-o mireasă...
Poete, stai de strajă ! Spre culmile mirării
Insuflă-i, ca să lupte, a geniului scînteie,
Copil al României, o, bard menit să steie
Alături de stăpînii slăviţi ai Nemuririi !
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment