Nichita Stănescu

CÎNTEC DE IARNĂ

Eşti atît de frumoasă, iarna !
Cîmpul întins pe spate, lîngă orizont,
şi copacii opriţi, din fuga crivăţului...
Îmi tremură nările
şi nici o mireasmă,
şi nici o boare,
doar mirosul îndepărtat, de gheaţă,
al sorilor.
Ce limpezi sunt mîinile tale, iarna !
Şi nu trece nimeni,
doar sorii albi se rotesc liniştit, idolatru
şi gîndul creşte-n cercuri
sonorizînd copacii
cîte doi,
cîte patru.



CANZONE D'INVERNO

Sei cosi bella, d'inverno !
Il campo steso sulla schiena, vicino all'orizzonte
e gli alberi fermati, dal correre del gelato vento...
Le mie narici stanno tremando,
e nessun odore,
e nessun alitto,
solo l'odore lontano, di ghiaccio
dei soli.
Come sono chiari le tue mani, d'inverno !
E nessun passa
soltanto i soli bianchi girano tranquillamente, idolatramente
e il pensiero aumenta in cerchi
rendendo sonori gli alberi,
a due,
a quattro.



WINTER SONG

You are so beautiful, in winter !
The field stretched on back, near the horizon,
and the trees stopped, from the running of the chill wind...
My nostrils are trembling
and no smell,
and no breeze,
only the far smell, of ice,
of the suns.
How clear are your hands, in winter !
And no one is passing,
just the white suns turn round quietly, idolatrously
and the thought grows in circles
rendering sonorous the trees,
by two,
by four.