Magda Isanos

CÎNTECUL DEŞERTĂCIUNII

Îmi risipesc ca o miliardară
comoara mea de zîmbete şi versuri,
şi-n toate aflu proaspete-nţelesuri,
cum află flori o zi de primăvară.

Asemenea fărîmelor de stele
în august, eu alunec către moarte,
de care numai clipa mă desparte,
şi scrumu-i taina strălucirii mele.

De la un loc cu pulberea şi iarba
am legănat sub soare cîte-un vis
şi tînără şi mîndră l-am şi scris,
ca vremea să-şi împiedice-n el graba.

Eu voi trăi puţin, însă prea mult
cînd cuget cît cules-am din durere,
şi-adesea-mi par şi mie că-s părere,
şi nu mă cred, cu toate că m-ascult.

M-am copt asemeni spicelor şi-aştept
să vie secerişul şi să cad
într-un hambar de scîndură de brad,
în care stai cu mîinile pe piept.

Şi iată, de nimica rău nu-mi pare,
la gîndul că m-apropii de-acel ceas,
ca de iubirea cîtă mi-a rămas
necheltuită-n suflet, şi de soare.



IL CANTO DELLA VANITA

Sto sprecando come una miliardaria
il mio tesoro di versi e sorrisi,
e in tutti trovo nuovi sensi
come un giorno di primavera trova fiori.

Simile alle briciole delle stelle
nel mese di agosto, sto scivolando verso la morte
da cui solo l'istante mi separa,
e la cenere e il segreto del mio splendore.

Insieme alla polvere e all'erba
al sole ho cullato qualche sogno
e giovane e fiera lo proprio scritto,
perche il tempo rallenti la sua fretta.

Io vivro poco, comunque troppo
quando penso quanto dolore ho raccolto,
e spesso mi sembra che io sia solo illusione,
e non mi fido di me, anche se mi ascolto.

Mi sono maturata come una spiga e aspetto
a venire il raccolto e cadere
in un granaio di legno di abete
dove si sta con le mani sul petto.

Ed ecco, non rimpiango altro
al pensiero che m'avvicino a quell'ora,
che l'amore quanto e rimasto
inesaurito nella mia anima, e il sole.



THE SONG OF VANITY

I am wasting like a billionaire
my treasure of smiles and lyrics,
and I find in all new meanings,
like a spring day finds flowers.

Like the peaces of stars
in August, I slip toward the death
from which only the moment separates me,
and the ashes are the secret of my splendour.

Together with the dust and the grass
I cradeld a dream under the sun,
and young and pride I have written it,
to prevent the time to hurry.

I shall live little, still too much
when I think how much pain I've gathered,
and often seems to me that I am an illusion,
and I do not believe me, although I am listening to me.

I have riped like an ear and I wait
to come the harvest and fall
in a barn of fire wood
in which we stand with hands on chest.

And here, nothing I regret
thinking that I approach that hour,
but the love that has remained
unspent in my soul, and the sun.